fbpx

De ce crestem spiritual doar dupa momente de suferinta?

crestere

 

Da, e o intrebare ce ma framanta de ceva vreme..De ce reusim sa ne aplecam spre noi insine, spre a fi mai buni, spre a ne dezvolta emotional sau spiritual doar dupa ce am suferit?

Probabil ca si voi ati trecut prin momente triste, suparatoare, inchise si terne sau poate le-ati observat la altii. Si ati vazut ca de fiecare data, dupa ce am fost la pamant, ceva, cumva ne trage ca un fir invizibil spre bine, spre descoperirea unor noi capacitati, forte interioare sau pur si simplu incepem sa ne punem intrebari care sa ne ajute sa dezvoltam. Cautam cu ardoare explicatii pentru ceea ce ni s-a intamplat nefast sau ceea ce percepem a fi nefast in acel moment. Ne indreptam spre cursuri, meditatii, teorii, afirmatii pozitive intr-o goana nebuna de a depasi starea de rau.

DE CE?

De ce noi ca umanitate, reusim sa crestem doar in astfel de momente? De ce nu ne indreptam atentia spre asemenea actiuni si atitudini atunci cand suntem fericiti, cand ne e bine, cand ne bucuram de viata. E asa greu sa crestem din bine? Nu stim inca? Ego-ul nostru are nevoie de atat de multa suferinta?

De ce nu reusim sa stabilizam o stare de bine, sa o udam asemenea unei plante, si sa ducem bine spre mai mult bine?

Daca aveti idei, comentarii,explicatii, le astept cu drag <3 Cristina  

Sharing is caring..Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someonePin on PinterestPrint this page

Comments are closed.

Test

excelent

×