fbpx

Horoscop august

August 2018 este guvernat de numărul 1. Putem începe lucruri noi și avem încredere în forţele proprii. Planeta care materializează energia lui 1 este Soarele, pana pe 21 august el se afla în domiciliu, adică în Leu.

Pe 11 august va avea loc o eclipsa parţială de Soare în zodia Leului, pe luna noua. Eclipsa solara în zodia de domiciliu are un rol transformator, ne va da putere, dorinţa de control, energie, curajul de a ne înfrunta temerile, de a pași pe drumuri noi.

Mulţumind cu respect acestor şanse pe care ni le acorda Universul, ne întrebam care sunt, în luna august, principalele influente ale energiei numărului 1 pentru fiecare zodie?

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Berbec – Dezvoltarea carierei și dorinţele personale vor fi dominantele lunii. Cooperarea și colaborarea vor da rezultate, mai mult decât dorinţa de a conduce. Principalele domenii de interes pentru august 2018 vor fi activităţile sociale, dezvoltarea spirituala, călătoriile peste hotare și aventurile amoroase.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Taur – Casa, familia și problemele de suflet sunt cele mai importante în august. Este bine sa acceptati sprijinul altora și să fiți suficient de flexibili pentru a vă adapta la condiţiile existente pentru a reuşi. Cooperarea vor fi esenţiale. Domeniile principale de interes din august 2018 vor fi dezvoltarea carierei, educaţia spirituală, casa, familia și evenimentele sociale.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Gemeni – Sunteţi interesat atât de familie, cât și de cariera. Va concentraţi greu la munca, dar învăţaţi uşor lucruri noi. Vor exista multe oportunităţi pentru călătoriile scurte. Va interesează multe lucruri simultan și acest lucru va fi în conformitate cu personalitatea dvs.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Rac – Familia are prioritate faţă de dorinţele legate de cariera. Progresul dvs. depinde de alte persoane. Este necesar sa lăsaţi lucrurile să se întâmple în ritm propriu. Condiţiile va sunt favorabile, iar dezamăgirile și stagnarea din trecut vor dispărea cu încetul.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Leu – Bunăstarea familiei și stabilitatea emoţională vor fi în centrul atenţiei în această lună. Realizaţi ca dezvoltarea carierei ar trebui sa fie în armonie cu fericirea familiei. Este important să găsiţi un echilibru sănătos între bunăstarea voastră și fericirea celorlalţi. Sunteţi foarte atrăgător, aveţi carisma, aveţi în fata o luna plină de viaţă.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Fecioara – Sunteţi cam ţâfnos la serviciu și acest lucru nu aduce ceva bun. Puteţi sa va reîntâlniţi și cu o fostă dragoste ce nu s-a terminat corect. Deși acest lucru nu va face plăcere, el reprezintă o şansă de a realiza o încheiere eleganta. Va preocupa reabilitarea și înfrumuseţarea casei.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Balanta – Aveţi un nivel ridicat de energie, sunteţi curajos și suficient de îndrăzneţ pentru a va dirija viata asa cum doriți și a nu va teme de oameni sau de situaţii. Sunteţi foarte puternici, energici și plini de încredere. Principalele domenii de interes din această lună sunt activităţi sociale, filantropie, finanţele și familia.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Scorpion – Sunt favorizate înnoirile in cariera. În august 2018, cariera ta este încurajată de toată lumea: familie, grupuri sociale și prieteni. Aveţi tendinţa sa dominaţi, atât la locul de munca, cât și în cuplu, iar acest lucru este greu de suportat pentru cei implicaţi. Este recomandabil sa va reamintiţi de romantism, respect și încredere.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Săgetător – Este una din cele mai bune perioade din an pentru dvs. Sunt favorizate călătoriile lungi, activităţile sportive, distracţia, plăcerile fizice, activităţile sociale. Însă nu ar strica ceva profunzime, în special la capitolul amoros. Pe plan profesional, poţi întâlni oameni care îți vor fi utili în cariera.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Capricorn – Sunteţi foarte preocupat de relaţia de cuplu, pe care o trataţi serios și prin prisma viitorului. Luptaţi pentru iubire și sunteţi dispus sa cadeţi la un compromis, pentru ca sa faceţi relaţia sa funcţioneze. Doar dacă nu mai este nimic de făcut, veţi pune punct. Asta nu înseamnă neapărat însă ca perechea va avea reacţiile pe care dvs. le doriţi.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Vărsător – Va veţi concentra asupra dezvoltării perspectivelor in carieră. Va ajuta faptul ca sunteţi independent, însă va place și sa aveţi contacte sociale. Domeniile principale de interes pentru luna august 2018 pentru zodia Vărsător sunt dragostea si viata sociala, educaţia spirituala, eliminarea aspectelor negative din viata si creativitatea.
Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Peşti – Progresaţi în cariera, aveţi sprijinul colegilor mai maturi și conducerii pentru dezvoltarea carierei. Sunteţi capabil să vă atingeţi obiectivele la locul de muncă și veţi fi recompensat cu un post și o plată mai bune. Energia este fluctuanta. Atenţie, aşadar, la pericolul surmenării!

Pentru a afla în ce mod viata dumneavoastră este ghidata de numere, în ce zodie si casă astrologică aveţi planetele natale si modul în care acestea va influenţează, va invit sa comandaţi analiza astro-numerologică:

Analiza astro-numerologica

Teodora Gheorghevici
Sociolog pasionat de astrologie

Sharing is caring..Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someonePin on PinterestPrint this page

Comments are closed.

Test

excelent

×